Tipuri de sex pe care trebuie sa le experimentezi intr-o relatie

O relație matură în ziua de azi – din toate punctele de vedere – înseamnă mai mult decât sentimente împărtășite, sprijin reciproc, ținut de mână și plimbări în parc. Există câte un tip de relație specific pentru toate vârstele, deși acum tinerilor le place din ce în ce mai mult să se creadă maturi în relații și să facă lucruri de oameni mari, ori asta înseamnă să ajungă foarte repede la chestiuni de-ale patului. Căci da,o relație matură înseamnă și sex, dar nu numai atât. Înseamnă și maturitate și responsabilitate sexuală. Dacă ați ajuns la concluzia că sunteți pregătiți să faceți acest pas în relația voastră, atunci nu vă mai rămâne decât să vă informați corespunzător cu privire la ceea ce înseamnă o relație matură din punct de vedere sexual. Pe scurt, o relație matură din acest punct de vedere înseamnă parcurgerea a aproximativ tuturor tipurilor de sex cu persoana de lângă tine, asta în cazul în care relația voastră se îndreaptă către un anumit punct de stabilitate împreună, atât ca durată de timp, cât și din punct de vedere emoțional.

Acestea fiind spuse, există trei tipuri de sex pe care le poți experimenta cu iubitul tău: sexul vaginal, sexul oral și sexul anal.

Sexul vaginal este cel mai întâlnit tip de sex și de regulă, primul care se încearcă într-o relație. Este tipul de sex care oferă cea mai multă plăcere, întrucât poate fi exersat dintr-o varietate mare de poziții. Cea mai apreciată și cunoscută poziție (pentru gradul mare și garantat de plăcere pe care îl oferă, mai ales unei femei) este cea a misionarului, una dintre clasice.

Sexul oral este cel mai iubit tip de sex dintre toate, iar asta de către ambii parteneri. Motivul ar fi pentru plăcerea incomparabilă și senzațiile diferite pe care le oferă. De obicei, se spune că bărbații pun mai mult accentul pe sexul oral decât femeile, însă asta nu înseamnă că reprezentantele sexului frumos nu se bucură ori de câte ori sunt în centrul atenției masculine. Problema cu sexul oral este că acesta trebuie împărtășit, așadar, dacă partenerul tău îți oferă mai multe sesiuni de răsfăț de acest fel, e indicat ca nici tu să nu lași aceste eforturi nerăsplătite. În plus, sexul oral e mult mai fun practicat împreună decât separat. Înseamnă atingerea unui prag al maturității în relația voastră în care nu vă mai e jenă de absolut nimic și sunteți dispuși să experimentați și să învățați împreună.

sex oral

Sexul anal este unul controversat, în principal datorită reținerilor femeilor vizavi de acesta. Răspândirea prejudecății că este unul foarte dureros face ca acest tip de sex să fie agreat de către un număr mai mic de persoane. Cu toate acestea, bărbații nu se vor da niciodată în lături de a experimenta și acest tip de sex, mai ales dacă partenera lor ajunge să fie de acord. În ciuda faptului că sexul anal este asociat cu durerea, odată depășită această etapă de început (care e la fel de dureroasă ca și prima dată când faci sex vaginal), el mai este asociat și cu un tip de plăcere unic, incomparabil mai bun, conform spuselor majorității. Asta se datorează faptului că în jurul anusului sunt mult mai multe terminații nervoase care odată stimulate, oferă mai multă excitație și plăcere partenerilor.

Related Articles

Latest Articles