Relațiile sănătoase se recunosc după câteva trăsături și caracteristici specifice, în ciuda faptului că toate au urcușuri și coborâșuri. Cum îți dai seama dacă a ta este una sănătoasă și fericită? Vezi dacă te regăsești în semnele de mai jos!
- Vă oferiți reciproc spațiu personal. Cuplurile care se află într-o relație sănătoasă și fericită nu-și scot ochii pe timpul petrecut separat, nici nu sunt geloși pe faptul că își mai împart din timpul personal cu prietenii. E un semn de maturitate faptul că îi acorzi timp și spațiu pentru a se exprima în mod individual.
- Vă încredeți unul în altul. Cu alte cuvinte, nu îl suspectezi tot timpul și nu-i arunci priviri furioase dacă salută o fată pe care nu o cunoști pe stradă. Relațiile sănătoase sunt construite pe baza încrederii și al respectului reciproc. De asemenea, sinceritatea este foarte importantă. Dacă îți explică apoi cine era tipa de pe stradă pe care a salutat-o, înseamnă că te respectă și nu are nimic de ascuns.
- Puteți discuta liber și despre orice. Nu contează cât de nesemnificativ sau extrem de important este subiectul pe care îl abordați, atâta timp cât amândoi vă faceți cunoscut punctul de vedere și îl puteți accepta pe al celuilalt, fără reclamații sau reproșuri.
- Vă motivați reciproc să deveniți mai buni. Fie că ești stresată din cauza locului de muncă sau traversezi un moment tensionat ori ai intrat într-un conflict cu o prietenă apropiată, el este acolo să te asculte, să te sfătuiască așa cum crede el de cuviință și să te motiveze să depășești momentul ghidându-te după raționalitate și nu după nervi.
- Apreciați lucrurile mărunte. A uitat de aniversarea voastră, însă te surprinde din când în când cu câte un buchet de flori și alte mici gesturi afectuoase. E felul lui de-a spune că nu pune atât de mare preț pe oficialități, dar pune foarte mare preț pe tine și relația pe care o aveți. Nu ai cum să nu îl ierți pentru asta.
- Vă acceptați atât calitățile, cât și defectele. Poate că nu-ți place chiar totul la el, și nici el nu agreează chiar totul la tine. Dar asta nu înseamnă că acele defecte contează mai mult decât toate motivele care v-au adus împreună. Atâta timp cât nu faceți din țânțar armăsar pe treaba asta, înseamnă că relația voastră este una sănătoasă și fericită.
- Vă sprijiniți reciproc în momentele dificile. Se spune că te convingi de aprecierea și sinceritatea cuiva dacă nu dă bir cu fugiții atunci când te regăsești în situații neplăcute. Dacă el este acolo pentru tine, îți arată că te sprijină și încearcă să găsească soluții pentru a rezolva situația, înseamnă că relația voastră este mai puternică decât niciodată.
- Relația voastră a devenit mai puternică de-a lungul timpului. Odată cu trecerea timpului, e și natural ca lucrurile să evolueze și sentimentele să se întărească. Există foarte multe lucruri prin care puteți atinge acest prag al evoluției relației voastre, însă de obicei, cele mărunte contează mai mult. E de ajuns să-ți arăți recunoștința, să-i mulțumești pentru ceea ce face pentru tine și să îți ceri scuze atunci când greșești cu ceva. În rest, totul va decurge de la sine.