Te înțelegem, mai degrabă l-ai întreba pe Google curiozitățile tale despre sex decât să aduci vorba despre ele atunci când discuți cu prietena ta cea mai bună sau cu ginecologul tău. Fie că e vorba despre jenă, pudoare sau rușine, ori un alt factor care te împiedică să le rostești, tot te gândești la ele, iar răspunsurile la cele mai arzătoare dintre ele te pot măcina zile întrebi. Am pregătit mai jos o listă a întrebărilor mai jenante despre sex pe care cu siguranță le ai și câteva răspunsuri care să te scoată din starea de neliniște care te apasă!
Este posibil să îi rup penisul?
Am auzit de multe ori expresia „fractură de penis” și știm că bărbații se tem groaznic de așa ceva, însă nu trebuie să-ți faci tot felul de scenarii oribile în care un penis se rupe efectiv în două. Datorită nivelului de sânge care se acumulează în penis în timpul actului sexual sau al preludiului, se poate ajunge și la accidentarea acestuia, caz în care pacientul trebuie adus la urgențe, pentru a i se face un tratament adecvat.
Ce fac dacă prezervativul rămâne înăuntrul meu?
Cel mai important lucru din toate: nu te panica! Scoate cu grijă prezervativul și asigură-te că nu este rupt. Dacă ai dubii că e posibil să fi curs lichid seminal, iar tu nu erai pe anticoncepționale sau o oricare altă formă de protecție, atunci folosește contracepția de urgență, minunata pilulă de a doua zi. Mai departe, mergi și fă-ți un test ca să scapi de grija BTS-urilor sau a infecțiilor sexuale.
De ce nu am niciodată orgasm în timpul sexului? Ce pot să fac?
Înainte de toate, trebuie să fii convinsă că nimic nu e în neregulă cu tine. Foarte multe femei pățesc același lucru, experimentează imposibilitatea de a avea un orgasm doar prin simpla penetrare. Cu toate că există o serie de factori care pot împiedica apariția orgasmului în timpul actului sexual vaginal, de la factori psihologici și până la cei medicali, poți încerca o serie de trucuri pentru a te apropia de orgasm: stimularea clitorisului, sexul oral, atingeri, mușcături și orice altceva știi că te stârnește temeinic.
De ce simt nevoia de a urina în timpul sexului?
Ei bine, acest lucru se datorează faptului că punctul tău G este atins așa cum trebuie și este un indiciu că te afli foarte aproape de orgasm.
Cum poți să împiedici zgomotele din timpul sexului?
Nu prea poți, căci e unul dintre acele fenomene naturale asupra căruia nu prea ai control. Important este să te relaxezi și să te bucuri de sex, ba chiar să vă amuzați pe seama acestui fapt dacă cumva simți că te destinde. Zgomotele apar datorită aerului care este reținut în vagin în timpul sexului.
E ceva normal să te uzi foarte tare în timpul sexului?
Perfect în regulă! Lubrifierea naturală nu face decât să sporească alunecarea naturală a penisului și să intensifice plăcerea actului sexual. Dacă te afli la polul opus și te simți prea uscată, folosește lubrifiant cu încredere.