Dopurile anale – cele mai incitante jucarii pentru adulti

Dacă ți se părea că sexul oral este unul dintre cele mai controversate tipuri de sex, să știi că nici plăcerea obținută prin sexul anal nu se îndepărtează prea mult de la acest titlu. Sexul anal încă stârnește reacții contradictorii în majoritatea adulților, dar în timp ce unii au grijă să afirme cât de mult se împotrivesc ideii, alții încearcă mai degrabă să afle cât de multă plăcere sexuală le poate oferi stimularea acestei zone ce ascunde foarte mulți senzori excitanți. Una dintre cele mai ușoare moduri prin care putem explora plăcerea anală este cu ajutorul jucăriilor pentru adulți. De departe, dopurile anale reprezintă jucăriile pentru adulți care oferă senzații unice.

Dopurile anale se bucură de aprecierea unui număr mare de persoane, dacă ar fi să luăm în considerare volumul vânzărilor din sex shop-uri. Cu toate că acestea nu surclasează vechiul prieten vibratorul sau dildo-ul, cu siguranță sunt în topul preferințelor adulților interesați de explorarea plăcerii carnale. Marele avantaj al dopurilor anale este că poate fi folosit în aceeași măsură atât de bărbați, cât și de femei. Așa că nici nu conteză ce orientare sexuală ai, dacă ești hetero până în măduva oaselor sau dacă ești atras de persoanele de același sex, dacă ești bisexual sau dacă doar ai fantezii cum folosești dopuri anale pe o persoană de același sex, toată lumea poate cunoaște plăcerea oferită de aceste jucării sexuale.

De asemenea, dopurile anale sunt jucării sexuale relativ noi, asta dacă iei în considerare vibratoarele și dildo-urile. Cu toate acestea, acest tip de jucării pentru adulți au câștigat adepți într-un interval relativ scurt de timp, astfel încât până și investitorii, producătorii și marketerii sunt foarte impresionați de triumful înregistrat pe piață de către aceste jucării erotice.

Ce altceva face ca aceste jucării sexuale să fie o excepție în rândul tuturor celorlalte? Poate faptul că unele dintre acestea sunt construite cu scopul de a spori plăcerea sexuală obținută în timpul masturbării, iar asta mai ales în cazul femeilor. Dopurile anale nu numai că le oferă plăcere în timpul masturbării, dar reprezintă și un instrument util de extra-plăcere în timpul actului sexual propriu-zis. Altfel spus, femeile se pot bucura atât de sex vaginal, cât și de sex anal, totul în același timp și cu o la fel de mare intensitate. Sigur că și sexul oral poate fi combinat cu cel anal ajutat de dopurile anale.

jucarii pentru adulti

O altă parte bună la dopurile anale este faptul că sunt jucării sexuale destul de ieftine comparativ cu altele disponibile pe piață. În primul rând, sunt simplu și ușor de folosit, ori asta înseamnă că nu necesită alte dispozitive adiționale mai scumpe pentru funcționarea la intensitate maximă. În al doilea rând, ca toate celelalte jucării sexuale, și dopurile anale trebuie îngrijite și curățate cu foarte multă atenție. De cele mai multe ori, produsul de curățare este vândut odată cu produsul, așa că nu trebuie să investești în plus pentru a achiziționa produse de curățare individuale, ca în cazul altor jucării, ceea ce este iarăși un beneficiu din punct de vedere financiar. Așa că nu mai sta pe gânduri în a-ți procura jucăriile necesare unei vieți sexuale protejate, active și fericite!

Lasa un comentariu