Lucruri înspăimântătoare despre vagin pe care trebuie să le știi

Cu toții știm câte ceva despre vagine, în special dacă avem unul. De altfel, este foarte sănătos să ți cunoști cât mai bine corpul, pentru că așa poți să îți dai seama cu ușurință atunci când ceva nu este în regulă cu tine. Totuși, sunt multe curiozități pe care nu le găsiți la orice pas și care se merită măcar să ai habar de ele. Iată câteva curiozități înspăimântătoare despre vagin pe care trebuie neapărat să le știi.

 curiozitati vagin

1.Pot să cadă

Vaginele care cad sunt destul de des întâlnite. De altfel, una din zece femei are nevoie de intervenție chirurgicală pentru că vaginul a căzut. Cea mai gravă variantă a acestei boli este nivelul 4 în care pereții vaginului ies din corp. Nu te panica totuși. Această disfuncție apare în urma unei nașteri dificile, a unei histeroctomeii sau din cauza greutății prea mari sau a vârstei înaintate. Din acest motiv femeilor le este indicat de către medicii ginecologi să facă exerciții kegel, pentru a evita căderea vaginului.

2.Unele femei urinează din vagin

În ciuda acestui mit crezut de femei și bărbați, femeile urinează de fapt prin uretră, nu din vagin. Însă unele femei nefericite au scurgeri de urină din gaura greșită. Acest lucru se întâmplă femeilor care dau naștere unui copil prin metode naturale și au perioada de travaliu foarte lungă. Astfel, peretele dintre uretră și vagin se fisurează și creează acest disconfort.

3.Poate transporta heroină și mărunțișuri

Dacă vaginul este suficient de elastic pentru a face față unei nașteri sau a unui penis monstruos, atunci de ce nu ai putea să ții și alte lucruri acolo? În 2011 o hoață din Scranton a declarat la momentul în care a fost prinsă de poliție că are 54 de pungi de heroină și aproximativ 51 de dolari în interiorul vaginului. De asemenea, prin 2014, un polițist american a găsit o armă în vaginul unei femei pe care o oprise pentru că nu respectase niște reguli de circulație. De ce îți mai trebuie seif sau cutie de depozitare dacă ai vagin?

4.Te poți naște fără vagin

Agenezia vaginală este o boală congenitală creată de dezvoltarea incompletă a canalului muscular care duce de la cervix la vulvă, sau altfel spus, a vaginului. Această boală apare la 1 din 5000 de femei. Vestea bună este că această problemă se poate corecta chirurgical.

 vagin

5.Poate secreta „flori albe”

Din cauza tratamentelor cu antibiotice, au apărut foarte multe tipuri de infecții cu vaginale care nu sunt decât o ușoară dereglare a florei vaginale și se poate trata cu ușurință. Însă, o lungă perioadă nu s-a știut despre ce e vorba în lumea medicală și femeile au avut ani în care au suferit de infecții vaginale cu secreții vaginale. Aceste secretații s-au numit „flori albe”, iar în zilele noastre o simplă vizită la medicul ginecolog te poate scăpa de ele.

6.S-a crezut că este un penis pus invers

În secolul 17 medicii și moașele credeau că vaginul și întregul sistem reproductiv al femeii este o versiune de-a-ndoaselea a anatomiei masculine. De altfel, grecii antici considerau că uterul femeii se plimbă prin corp, credeau că vaginul este de fapt un penis, ovarele erau de fapt scrotul care producea „semințe”. În acea perioadă îngrijirea medicală a fost cel puțin îndoielnică.

Related Articles

Latest Articles