Cum sa joci cartea „greu de obtinut”

De cele mai multe ori, n-ai nevoie de un fizic impresionant sau cantități incredibile de machiaj pentru a atrage o persoană de sexul opus. Singurul lucru de care ai nevoie este acel gen de atitudine care să-l pună pe jar și să-l facă să fie înnebunit după tine – în sensul bun al cuvântului. Din ce în ce mai multe persoane consideră că femeile care își joacă dur cartea „greu de avut” au cele mai multe șanse să atragă bărbații de care sunt interesate, iar această strategie a devenit din ce în ce mai utilizată de către reprezentantele sexului frumos. Hard-to-get funcționează de minune în cazul unora dintre femei, în timp ce altele încă nu-și explică ce trebuie să facă pentru a părea inabordabilă în fața bărbatului pe care-l place. Consideră acest articol drept ghidul tău în a dobândi atitudinea „greu de obținut”!

  1. Secretul constă în ceea ce arăți, ori asta trebuie să fie cu totul altceva decât ceea ce simți. Dacă îți place la nebunie de el, arată-te cât de dezinteresată de persoana lui poți. Acordă-i un minimum de atenție și doar o mică portiță de intrare, astfel încât să-i dai impresia că nu oricine poate reuși să te oprească în loc pentru mai mult de 1 minut. Asta îl va face să se simtă mai special decât ceilalți.
  2. Fii pe-atât de vagă pe cât de repede poți să scapi doar cu atât. Secretul atitudinii vagi pe care să o adopți față de el este să-l lași mereu cu semne de întrebare cu privire la ceea ce crezi despre el și la ceea ce ai putea urmări de fapt. Asta îl va aprinde și-l va face să simtă că trebuie să muncească pentru a putea „smulge” o bucățică de informație de la tine.
  3. Nu te arăta mult prea accesibilă pentru el. Acest sfat se referă îndeosebi la etapa comunicării prin intermediul telefoanelor sau mesajelor. Chiar dacă aștepți cu nerăbdare un semn de la el, când acesta sosește, nu te grăbi să-i răspunzi în secunda doi. Lasă să se scurgă 5 minute între primul lui mesaj și răspunsul tău, și continuă să-ți dozezi timpul de așa natură încât să nu pari nici prea oferitoare, dar nici prea rece și distantă.
  4. Dacă îți cere o întâlnire, nu-ți fă planuri imediat. Din nou, atitudinea evazivă este cea mai bună. „Poate” sau „Nu sunt sigură încă” s-ar putea să funcționeze mult mai bine decât „Grozav! Unde, când și la ce oră?” O femeie trebuie să-și arate întotdeauna diplomația și discreția, atât în vorbe, cât și în comportament.cum sa fii greu de obtinut
  5. Alternează momentele de apropiere cu cele de distanțare subită. Nu-l lăsa să creadă că ce a fost mai greu a trecut, ci dimpotrivă. Fă-l să se apropie de tine, dar menține-ți scutul sus. Din când în când, acordă-i o doză de indiferență, dar fără să exagerezi. Retragerile îl vor motiva să te readucă la starea inițială sau chiar mai mult de atât.
  6. Bărbaților le place să muncească pentru ceea ce-și doresc, așa că asigură-te că nu vei fi o pradă prea ușoară pentru el. Menține-i interesul activ chiar și după ce a reușit să te cucereasă.

 

Related Articles

Latest Articles