Un lucru este bine știut despre femei: când vine vorba de a-și alege un partener pentru o viitoare relație, întotdeauna alegerea e albă sau neagră și niciodată multicoloră. De ce? Pentru că spre deosebire de bărbați, femeile chiar au foarte multe criterii de selecție și liste întregi cu clișee despre cum și-ar dori sau ar vrea să fie bărbatul de lângă ea. Unele chiar o duc la extrem și își creează un adevărat ideal pe care îl proiectează asupra celor care le ies în cale, iar la primul semn că alesul nu concordă cu stereotipul realizat, dezamăgirea bate la ușă. Fără îndoială că este important să știi ceea ce-ți place și ce vrei să ai lângă tine, dar e o diferență între a fi conștientă de asta și a te ghida după criterii adesea nerezonabile.
Așadar, rămâne întrebarea esențială – cum îți alegi partenerul potrivit? Cum știi că el este cel pe care îl vrei și cel căruia vrei să-i acorzi tot ceea ce ai mai bun? Te ghidezi după criterii raționale sau după ceea ce-ți spune inima?
Personal, consider că orice persoană își dorește în adâncul sufletului să-l întâlnească pe cel sau cea despre care să simtă că-l/o completează, că se potrivesc și că între ei există atâtea asemănări și deosebiri câte trebuie pentru a avea o relație fericită. Și dintre toate criteriile de pe lunga listă pe care ne-o întocmim, cred că singurul aspect care trebuie să rămână în picioare este modul în care cel de lângă tine te face să te simți.
Unii ar argumenta că primul lucru care trebuie să existe între două persoane pentru a se putea alege reciproc este atracția fizică. De acord, e important să te simți atras de cel de lângă tine, iar normele sociale încă mai joacă după această regulă. Aparența și prezența unei persoane sunt importante pentru a stabili dacă va exista ceva mai mult pe viitor. Dar pentru asta, este nevoie de timp pe care să-l petrecem împreună.
Timpul petrecut împreună este aspectul după care îți poți da seama dacă el este un partener potrivit pentru tine. Ba chiar mai mult decât atât, timpul petrecut împreună nu este decât o oportunitate de a-ți da seama cum te face să vrei să te simți cel de lângă tine. Și asta ar trebui să reprezinte principalul „criteriu” de alegere a partenerului potrivit: cum simți că te face să vrei să fii. Fiecare dintre noi caută în celălalt persoana care să ne facă să vrem să nu mai plecăm de acolo. Pentru asta, trebuie să aibă acel je-ne-sais-quoi unic, specific nouă și/sau lor, care să ne dea întreaga lume peste cap.
Da, atracția fizică este importantă, însă pe termen lung, predomină mai mult modul în care partenerul tău te face să te simți. Fiecare persoană cu care alegi să-ți împărtășești o anumită parte din timp te face să te simți într-un mod diferit față de toate celelalte. Și cred cu tărie că acesta este lucrul după care alergăm fiecare dintre noi, femei sau bărbați, mai tineri sau mai adulți.