Cred că putem cădea cu toții de acord asupra faptului că ale noastre corpuri au fost create pentru a atrage fizic un partener de sex opus, mai ales din punct de vedere sexual. Ceea ce diferențiază sexualitatea umană de cea a celorlalte specii este capacitatea noastră – sau dorința noastră – de a descoperi cum să oferi și cum să primești plăcere prin intermediul activității sexuale.
Așadar, dacă am fost construiți să atragem un partener, asta înseamnă și că ne-am rafinat practicile sexuale în timp? Păi doar nu degeaba spunem că „facem dragoste”, nu? O spunem pentru că înțelegem nevoile și dorințele sexuale ale partenerului nostru și ne dăm toată silința pentru a le îndeplini. Și chiar dacă ne bucurăm de activitate sexuală și în lipsa unui partener, asta înseamnă că ne înțelegem și căutăm să ne satisfacem propriile dorințe și cerințe sexuale. Și da, e chiar sănătos să te masturbezi din când în când!
Chiar dacă ești atras de o persoană de sex opus sau de același sex, adevărul este doar unul: învățăm să experimentăm plăcerea sexuală prin a ne înțelege dorințele și răspunsurile sexuale. De aceea comportamentul și practicile noastre sexuale diferă de la un individ la altul. Indiferent de ceea ce ne aprinde sau ne stinge, tot vom găsi calea cea mai potrivită pentru a accede la plăcerea sexuală.
Cum experimentăm plăcerea sexuală?
N-ai avut niciodată impresia că există o modalitate corectă prin care să te bucuri de sex? Dacă ai citit multe romane de dragoste la viața ta și ai urmărit telenovele cu sufletul la gură când erai mai mică, probabil ți-ai făcut o viziune asupra a modului în care ar trebui să arate și să se simtă o partidă de sex. Dar care este modul tău specific de a te bucura de sex?
Ei bine, îl poți afla destul de ușor: începe de la fanteziile pe care ți le-ai creat în imaginația ta. Discută cu partenerul tău despre ele, asta deoarece e important să știi că plăcerea sexuală e o chestiune de interes reciproc. Atâta timp cât tu și el puteți discuta deschis despre orice vă aprinde și vă incită simțurile, te vei simți relaxată, confortabilă și vei avea încredere să experimentezi aproape orice cu el. Dar pentru asta, trebuie să fii directă! Spune-i clar: „Îmi place când mă atingi acolo”, „Mi-ar plăcea să încercăm asta”, „Nu vrei să mă lași să…”
Însă cum spuneam, nu ai neapărat nevoie de un partener pentru a experimenta și învăța mai multe despre propria ta plăcere sexuală. Și masturbarea este o cale excelentă prin care te poți autodescoperi. Răsfață-te cu orice comportament sexual solitar care îți face plăcere. Este alegerea ta modalitatea prin care vrei să ajungi la orgasm: casete video, jucării sexuale, apa de la duș, pernele, filmele pentru adulți. Nu există reguli și nici modul corect de a atinge plăcerea sexuală prin masturbare, atâta timp cât nu există nici un pericol pentru tine sau altcineva.
O viață sexuală satisfăcătoare începe și se termină cu conștientizarea și înțelegerea propriilor nevoi și dorințe sexuale, precum și responsabilitatea menținerii unei vieți sexuale protejate și sănătoase. Suntem responsabili pentru propria noastră plăcere sexuală. Abia mai apoi o putem înțelege și descifra pe cea a partenerilor noștri.