Ce trebuie sa stim despre bolile cu transmitere sexuala

BTS, o prescurtare care ne dă tuturor fiori și cu care nu am vrea să facem cunoștință niciodată. Din păcate, eforturile tinerilor de a se ține departe de bolile cu transmitere sexuală nu sunt la fel de pronunțate precum este credința oarbă că „Așa ceva nu o să mi se întâmple tocmai mie, nu?!”. Cu toate acestea, bolile venerice, BTS-urile, bolile cu transmitere sexuală sau oricum am vrea să le numim sunt o realitate, nu un mit! O parte semnificativă a oamenilor care se lansează într-un stil de viață pe care l-am putea numi „vagabondaj sexual” ori au o viață sexuală activă, dar nu sunt interesați de metode de protecție eficiente pentru a preveni efectele secundare ale activităților din pat, ajung să facă parte din statisticile îngrijorătoare cu privire la acest caz.

Numerele de cazuri cresc de la o vreme la alta, iar cauza principală a apariției bolilor cu transmitere sexuală o constituie un cumul de comportamente precum: nepăsarea, neglijența, dezinteresul, lipsa credinței că el sau ea ar putea reprezenta o cifră a acestui procent îngrijorător aflat în creștere, la care se mai adaugă aspecte precum: aventurile cu mai mulți parteneri sexuali, instabilitatea sexuală, riscurile oarbe asumate în timpul partidelor de sex fără protecție.

Cei mai mulți dintre noi știu că principala cauza a apariției bolilor cu transmitere sexuală este contactul sexual neprotejat, însă aceste BTS-uri se pot transmite și prin alte căi: contactul cu zona genitală afectată, prin sânge (exemplu: de la mamă la făt), prin contacul sângelui tău cu cel al partenerului și așa mai departe.

metode de protectie

Bolile cu transmitere sexuală se pot împărți în două mari categorii, conform gradului în care acestea îți pot afecta sănătatea: BTS-uri minore sau vindecabile și BTS-uri grave sau cu șanse reduse spre deloc de recuperare. Sunt convinsă că fiecare dintre noi poate numi câteva boli cu transmitere sexuală despre care au auzit prin școală, la orele de educație pentru sănătate sau biologie, ori despre care s-a întâmplat să citească pe net la un moment dat, însă o foarte mică parte a tinerilor sau adulților pot spune că sunt informați cu privire la gravitatea ori simptomele acestor boli.

Care este cel mai bun tratament împotriva bolilor cu transmitere sexuală? La modul idealist, probabil că cea mai bună metodă de a preveni o astfel de apariție cu totul și cu totul nedorită ar fi vizitele la medic, căci acesta este singura autoritate capabilă să ne dacă există motive pentru care să ne îngrijorăm cu privire la sănătatea noastră din punct de vedere sexual și să ne prescrie un tratament corespunzător tratării afecțiunilor noastre. De asemenea, tot în această categorie am putea include și o măsură pe care o poate lua fiecare dintre noi: utilizarea unor metode de protecție în timpul actului sexual. Din păcate sau din fericire, prezervativul este singura metodă de protecție în măsură să apere partenerii sexual de apariția bolilor cu transmitere sexuală, însă folosirea acestuia trebuie să se facă într-un mod corespunzător, nu doar superficial.

Sarcina neprevăzută nu este cel mai rău efect secundar ce poate apărea în urma unui contact sexual neprotejat, ci bolile cu transmitere sexuală care ne pot afecta uneori chiar pe tot parcursul vieții sau viața însăși. Responsabilitatea sexuală e un atribut pe care oricine ar trebui să și-l însușească.

Related Articles

Latest Articles