Dacă e un lucru pe care îl știm despre bărbați, acela e faptul că sunt foarte atașați de penisurile lor…. emoțional vorbind. Yep, e o realitate faptul că cei doi sunt de nedezlipit, însă această caracteristică atinge și un apogeu din punct de vedere sentimental, dacă iei în considerare faptul că bărbații își percep masculinitatea și își justifică orgoliul masculin în funcție de dimensiunile și aspectul penisurilor lor. Ce gândesc însă cu adevărat bărbații despre penisul lor?
- E cel mai bun prieten al nostru. L-am cunoscut dintotdeauna, a fost alături de noi la bine și la greu și chiar ne-am apropiat destul de mult în timpul pubertății. Marea majoritate dintre noi și-ar pierde mai degrabă un braț sau un picior decât să-și piardă penisul. Suferința fizică nu s-ar compara cu cea psihică. De fapt, nu ar întrece-o nici pe departe!
- Cât de mare e penisul tău, în realitate? Fiecare bărbat a avut cel puțin un moment de îndoială de sine cu privire la dimensiunea penisului său. O criză de ordin genital. Este penisul meu prea mic? Este prea mare? Se înclină mai mult spre partea stângă ori spre partea dreaptă? Am un penis grozav? Te rugăm, spune-ne. Vrem să știm.
Pe lângă aceste momente de introspecție personală, bărbații tind să „mintă” destul de des cu privire la dimensiunile penisurilor lor. Chiar dacă le vei observa comportamentul într-o gașcă de prieteni sau în conversațiile în care încearcă să impresioneze o fată, bărbații întotdeauna vor aduce în discuții referiri cu privire la generoasele lor dimensiuni.
- Îți sunt recunoscător că ai fost aici când nu știam ce să fac cu mâinile mele. Câteodată, nu e vorba de atingeri sexuale, ci pur și simplu o facem din plictiseală. E ca și cum ai avea o jucărie care să te mențină ocupat când nu ai ce face.
- De ce mă trădezi? Se mai întâmplă ca uneori să am erecții în locuri nepotrivite sau în momente nepotrivite. Oricât de apropiat mă simt de penisul meu, uneori ne mai și supărăm.
Pe de o parte, penisurile bărbaților pot fi o modalitate de a-ți da seama dacă ai reușit să le stârnești interesul sau nu. Așadar, în unele cazuri, erecțiile spontane se dovedesc a fi chiar un lucru bun.
- Îmi influențezi prea mult creierul. Trebuie să mă gândesc mai puțin la cum te pot face fericit și mai mult la a face lucruri care nu te implică neapărat pe tine. Aș fi fost un milionar până acum, dacă aș fi colectat un bănuț pentru fiecare dată în care am decis în favoarea ta și-n defavoarea mea.
Femeile obișnuiesc să spună mai tot timpul despre bărbați că iau decizii cu capul nepotrivit, iar multe dintre acțiunile lor din plan amoros par să „demonstreze” această teorie încă neconfirmată de cercetători și știință. Cu toate acestea, nu înseamnă că uneori, bărbații nu-și doresc să ia decizii și mai înțelepte, bazate pe raționalitatea simplă, pură.
- Nu le spune bijuteriilor, dar pe tine te plac mai mult! Adică, să fim serioși, sunt și ele în peisaj, însă nu pot avea parte de aceeași cantitate de distracție cu care am parte cu tine.