Ne vine greu să ne închipuim că ar putea exista ceva legat de sex cărora bărbaților să nu le placă, însă uite că unora dintre ei nu le e teamă să spună verde în față ce poziții sexuale le displac și ce nu găsesc atât de sexy la o femeie în timpul actului sexual. Sunt câteva poziții fără de care ei s-ar lipsi fără prea multă jenă, așadar, haideți să vedem ce spun bărbații cu privire la non-preferințele lor în materie de poziții sexuale!
Poziția în picioare
„Pot să mă descurc foarte bine și fără să stau în picioare… sau ca să fiu mai precis, stând față în față și privindu-ne în ochi. Stând în picioare și penetrând-o pe la spate e grozav, însă privindu-ne reciproc în timp ce facem asta mi se pare prea multă muncă pentru prea puțină plăcere.” spune G, 35 ani
Poziția călăreței, cu sărituri excesive
„Ador când femeia este deasupra și știe cum să o facă. Dar ca să fiu sincer, nimic nu mă sperie mai mult decât faptul ca femeia să sară în sus în timp ce-și ia un avânt destul de înalt. În aceste situații, mă gândesc doar la faptul că ar putea să nu nimerească penisul atunci când se va coborî în jos și că în loc să mă aleg cu o plăcere intensă, mă voi alege cu un penis rupt.”, spune M, 29 ani
Poziția facesitting
„Îmi place să mă cobor acolo jos și să-i ofer cât mai multă plăcere, însă nu sunt de acord cu toată chestia asta cu ea stând pe fața mea. Știu că majoritatea prietenilor mei sunt încântați de asta, și poate că o fac eu greșit, însă atunci când se așează pe fața mea, nu pot să respir, ea nu e niciodată relaxată și mai degrabă aș prefera să-i fac oral în orice altă poziție.”, afirmă L, 25 ani
Poziția lingura
„Urăsc poziția lingurița. Frecarea maximă între așternuturi și noi doi e cea mai jenantă muncă (în special dacă amândoi aveți cam aceeași înălțime). Și ce faci cu brațul de pe partea pe care stai? Treaba asta mă bate întotdeauna.”, mărturisește C, 28
Poziția călăreței cu spatele
„Okay, dă-mi voie să mă explic: îmi place la nebunie poziția călăreței. Dar ceea ce nu-mi place e când o femeie se așează în această poziție și se întinde cu spatele pe mine (poate e obosită?!) și sunt forțat să-mi imaginez cum penisul mi se desprinde de la bază. Dacă e obosită, pot respecta asta, însă aș prefera să nu fiu salteaua ei în timp ce sunt încă în ea”, spune D, 29
Poziția misionarului
”E prea plictisitoare pentru mine. În afară de faptul că-mi place să-i văd fața, poziția asta nu face nimic altceva pentru mine. Nu pot să-mi dau drumul niciodată în poziția asta, așa că o las pe ea să se bucure de moment, apoi trec la ceva ce-mi place și mie. Știu că nu sunt singurul care spune că poziția doggy style are efect asupra mea”, spune B, 27