Curiozitati sexuale: Ce se intampla daca nu faci sex o buna perioada de timp

Să fii activă sexual e grozav, ai parte de o grămadă de beneficii de natură psihologică și fiziologică, însă atunci când te confrunți cu o cvasi-absență a partidelor de amor din viața ta, parcă nimic nu mai e la fel. Începi să experimentezi tot felul de stări și senzații, iar uneori, dorința de a fi cu cineva este atât de covârșitoare încât începi să te gândești la ce alte alternative ai. Masturbarea sună grozav, deși realitatea e că nu ține în totalitate locul sexului. Filmele pentru adulți nu te încântă, și nici faptul de a te culca cu oricine îți iese în cale doar de dragul de a o face pentru că meh, a trecut deja ceva timp. Un alt gând care te mai apasă în toată această perioadă este ce se întâmplă cu organismul tău în momentul în care încetezi să mai practici sexul cu regularitate. Există consecințe? Dacă da, care sunt? Află totul în cele ce urmează!

În principal, femeile ajung să nu aibă parte de atât de mult sex pe cât și-ar fi dorit din cauza faptului că nu toate sunt făcute pentru simple aventuri de-o noapte și le este greu să-și găsească pe cineva potrivit pentru a începe o nouă relație. În acele momente, gândurile lor se îndreaptă în diverse direcții, printre care și în ceea ce privește efectele pe care perioada de repaus sexual le are asupra organismului și stării lor psihologice. Într-adevăr, există anumite consecințe ale abstinenței sexuale, dar și nenumărate idei greșite despre această pauză uneori involuntară.

Cum ar fi ideea că vaginul se strâmtează dacă trece mult timp de la ultimul contact sexual. Nimic mai greșit! Dimensiunile vaginului nu sunt date de numărul de parteneri sexuali pe care îi ai și nici nu vei ajunge să te re-virginizezi dacă nu faci sex o perioadă mai lungă de timp. Singurul lucru care se întâmplă este că țesuturile din vagin își mai pierd din flexibilitate și elasticitate, dar în momentul în care vei reintra în acțiune, vor ști ele ce să facă.

Și totuși, dacă nu ai parte de acțiune între cearșafuri pentru o bună perioadă de timp, atunci trebuie să știi că nu vei mai avea parte nici de toate beneficiile actelor sexuale regulate: reducerea tensiunii arteriale, circulația optimă a sângelui, stările de dispoziție pozitive și etc. De altfel, e posibil ca imunitatea organismului tău să fie un pic mai scăzută decât de obicei, deci te poți aștepta să fii predispusă la răceli sau infecții slabe.

ce se intampla cand nu mai faci sex

Îți poate scădea libidoul. Aceasta este de fapt o incertitudine, căci nu a putut fi nici infirmată, dar nici dovedită de către cercetători. Depinde de cum reacționează fiecare organism și femeie la pauzele dintre propriile contacte sexuale.

Te poți confrunta cu o serie de factori psihologici care pot deveni supărători. S-ar putea să fii mai agitată, înțepată și chiar puțin ma frustrată decât de obicei, asta în mare parte datorită faptului că nu ești obișnuită cu noul statut și vei mai resimți nevoia să te reconectezi cu cineva din punct de vedere sexual. Însă acest aspect apare numai în cazul în care abstinența este involuntară, adică nu ai găsit încă pe cineva care să corespundă criteriilor pe care tu le cauți la un bărbat.

Related Articles

Latest Articles